Începe sezonul KineDok powered by One World Romania în țară
Unde se face deja simțită încălzirea globală? Ce capitol al istoriei românilor a fost șters din cărțile de istorie? și cum s-a sfârșit cu adevărat războiul din Irak? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care filmele KineDok vă pot răspunde anul acesta. Sărbătorim cea de a patra ediție cu 16 din cele mai interesante și mai discutate documentare produse în ultimii ani.
În fiecare an KineDok powered by One World Romania vă aduce ultimele noutăți în materie de film documentar din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, și vă oferă șansa de a viziona filme care nu sunt disponibile în distribuția clasică sau chiar în afara țării de origine a acestora. Cu nu mai puțin de 6 premiere naționale, 3 producții autohtone și multiple nominalizări și premii la festivaluri internaționale asociate fiecărui titlu, selecția de anul acesta va circula în numeroase orașe din întreaga țară. Filmele vor fi proiectate în spații alternative precum muzee, galerii, pub-uri și chiar fabrici abandonate - oriunde se găsește loc pentru cultură și bună dispoziție. După proiecții, publicul va avea șansa să discute liber cu regizori, protagoniști sau specialiști din diferite domenii într-un mediu intim și informal, luând parte astfel la o experiență comunitară și interactivă.
Cu 25 proiecții de film documentar în 14 orașe din țară, KineDok powered by One World Romaniaîncepe anul școlar mai conștiincios ca niciodată. Reîmprospătați-vă cunoștințele de geografie și verificați harta KineDok a lunii septembrie.
Citește articole